Bustul de bronz al geografului francez Emmanuel de Martonne

Bustul de bronz al geografului francez Emmanuel de Martonne, care va fi amplasat în Parcul Unirii, a fost prezentat la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Luni, 16 iulie 2018, ora 12.00 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în spațiul expozițional dedicat Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920), afost prezentat publicului, bustul de bronz al geografului francez Emmanuel de Martonne.

Geograful francez, care a trăit între anii 1873-1955, este cunoscut pentru meritul avut în trasarea granițelor României după Primul Război Mondial. Astfel, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, a lucrat în comisia care a tratat problema românească. În timpul lucrării în comisii a insistat să se țină cont “nu numai de regrupările etnice, ci, în egală măsură, de un punct de vedere mai material, de infrastructura teritoriului”.

În plan personal, de Martonne a f

ost prieten cu Grigore Antipa, care l-a inițiat în Geonomie, o disciplină la confluența dintre geografie și științele naturale. Memoria acestui savant francez care a iubit România este întreținută astăzi de două străzi, în Timișoara și Cluj-Napoca, ce-i poartă numele.

Bustul lui Emmanuel de Martonne va fi amplasat ulterior în proximitatea Monumentului Unirii din Alba Iulia.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *