Garda Apulum – retrospectiva anului 2016

În 22 decembrie, vernisajul expoziției de fotografie ”Garda Apulum – retrospectiva anului 2016”, la Alba Mall

Joi, 22 decembrie 2016, ora 18.00, la Alba Mall va fi vernisată expoziția de fotografie Garda Apulum – retrospectiva anului 2016. Cu această ocazie vor fi expuse aproximativ 25 de fotografii în care sunt surprinse instantanee de la diversele evenimentele la care a participat trupa de reenactori albaiulieni, Garda Apulum, în anul 2016.

Evenimentele la care Garda Apulum a fost prezentă în 2016 sunt:

– Târgul de Turism al României, București, 25 – 28 februarie.

– Festivalul Curții Domnești, Piatra Neamț, 23-24 aprilie.

– Primăvara Europeană, Bruxelles (Belgia), 23-25 aprilie.

– Festival Roman Apulum, 6-8 mai, Alba Iulia.

– Festivalul Dacic „Petrodava”, 14 mai, Piatra Neamț.

– Noaptea Muzeelor, 21 mai, Alba Iulia.

– Zilele Clujului, 21 mai, Cluj-Napoca.

– Întâmpinarea delegațiilor din Alessandria (Italia), 27 mai, Alba Iulia.

– „Sub pecetea Romei” – festival organizat în cadrul Zilei Internaționale a Copilului, 3-4 iunie, Buzău.

– Festivalul Cetăților Dacice, 24-26 iunie, Cugir.

– Transylvania History Days, 30-31 iulie, Cluj-Napoca.

– Festivalul 4R Roman, 13 august, Călugăreni (jud. Mureș).

– Zilele Municipiului Sebeș, 21 august, Sebeș.

– Römerfest Augusta Raurica, 26-28 august, Elveția.

– Lansarea oficială în România a docu-dramei „Barbarian Rising”, Palatul Bragadiru, 1 septembrie, București.

– Show-ul culinar „Masterchef”, 30 septembrie, Alba Iulia.

– Noaptea Cercetătorilor, 30 septembrie, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

– Festivalul „Dac Fest”, 16-18 septembrie, Simeria-Măgura Uroiului (jud. Hunedoara).

– Festivalul Răchiei din Banat, 15 octombrie, Băile Herculane (jud. Caraș-Severin).

– Delegația oficială a orașului Alba Iulia în Piła, Polonia, 6-12 noiembrie.

– Weekend-uri în cetatea „Alba Carolina”, Alba Iulia, 27 de reprezentații.

De precizat, că această trupă este formată din patru formații, Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Ele sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei antice daco-romane, cu accentul pus pe promovarea patrimoniului local.

Trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. De remarcat, că deși proiectul a debutat acum patru ani, astăzi putem afirma despre Garda Apulum că a devenit un important brand turistic al orașului Alba Iulia și al județului Alba. Mărturie stă în primul rând numărul din ce în ce mai mare de turiști care vin să asiste la Alba Iulia, la reprezentațiile reenactorilor albaiulieni. De asemenea, trupa este prezentă la numeroase evenimente din țară și străinătate, la care a fost invitată să participe, atât anul acesta, dar și în ceilalți ani de activitate.

Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Asociația Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia cu sprijinul Societății de Transport Public Alba Iulia și SC Elit SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *