Secţia de Arheologie

Colecţia de arheologie la sfârşitul secolului al XIX-lea

Colecţia de arheologie la sfârşitul secolului al XIX-lea

Istoricul colecţiei. Încă de la înfiinţarea, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea, a muzeului din Alba Iulia, colecţia de arheologie a reprezentat un segment distinct în cadrul instituţiei culturale ce pornea la drum. Mai mult chiar, până la transferul colecţiilor din primul sediu al muzeului în aripa de nord a Catedralei Încoronării, arheologia a fost singura colecţie expusă care încerca să surprindă prin artefacte dintre cele mai diverse: ceramică, obiecte din piatră, metal, piese numismatice ş.a. evoluţia acestor teritorii din zorii preistoriei şi pană la cristalizarea evului mediu transilvănean. Dacă la fondarea muzeului în 1888, colecţia de arheologie număra 622 de piese, prin susţinuta activitate desfăşurată de profesorul A. Cserni, ea va ajunge să numere în 1916, la moartea acestuia, nu mai puţin de 12419 de obiecte preistorice şi romane, la care se adăuga o colecţie numismatică de 3700 de monede antice şi medievale. Firesc, muzeul albaiulian punea accent, în acele timpuri, pe prezentarea epocii romane prin numeroase monumente epigrafice şi de artă antică descoperite pe teritoriul celui mai important centru urban al provinciei Dacia, dublul oraş Apulum. Ulterior, începând cu anul 1938, muzeul albaiulian, organizat ca Muzeu Regional, a expus, după criteriile ştiinţifice ale vremii, atât vechile colecţii arheologice, cât şi piese noi, apărute în urma unor cercetări arheologice de teren, a unor descoperiri fortuite ori provenite din achiziţii. Ca urmare a creşterii înregistrate în perioada postbelică, colecţia a ajuns să numere 18890 de piese până în anul 1965.

În urma mutării muzeului în Palatul Babilon în anul 1968, s-a amenajat la parterul clădirii un inedit Lapidarium, ce cuprindea monumente (statui, reliefuri, ex-votouri, altare epigrafice din calcar) şi morminte, descoperite cu precădere la Apulum.

O secţie de arheologie, în adevăratul înţeles al cuvântului, dorită cu ardoare de un colectiv entuziast ce-şi dedicase activitatea studierii perioadelor străvechi şi vechi ale acestor locuri, s-a conceput şi materializat de abia în anul 1975, dată ce a coincis cu sărbătorirea celor două milenii de viaţă urbană la Alba Iulia. Apărea de atunci un muzeu nou – Muzeul Unirii – în care segmentul expoziţional dedicat arheologiei cuprindea întregul parter şi 17 săli de la etajul I al clădirii Babilon. Expoziţiei de arheologie i se adăugau depozitele de la subsolul clădirii şi de sub Sala Unirii, depozite ce adăpostesc artefacte din vechile colecţii şi din săpăturile recente.

La ora actuală, colecţia de arheologie cuprinde un fond patrimonial de 36565 de piese, grupate în colecţia preistorică (14253 de piese), dacică (5394 de piese), romană (12397 de piese) şi feudală (4521 de piese). Lor li se adaugă şi colecţia numismatică, numărând 31596 de piese, din care 8596 sunt monede antice.

Din extrem de bogata şi variata colecţie arheologică şi numismatică merită a fi amintite aici câteva dintre piesele cele mai valoroase, cunoscute şi admirate în egală măsură de specialişti sau de publicul vizitator. Dintre piesele aparţinând colecţiei preistorice se remarcă vasele pictate de tip Petreşti, descoperite în aşezările de la Ghirbom, Tărtăria şi Ampoiţa, datând din mileniile V-IV î. Chr.

Ceramică neolitică de tip Petreşti

Ceramică neolitică de tip Petreşti

Ele sunt urmate de ceramica cu motive geometrice incizate sau imprimate aparţinând culturii Coţofeni, descoperită în aşezările cercetate recent pe valea Ampoiului, la Meteş şi Poiana Ampoiului.

Alături de topoare din piatră şi idoli antropomorfi, o piesă de valoare cu valoare de unicat pentru teritoriul Transilvaniei este sceptrul zoomorf de piatră de la Vinţu de Jos.

Cele mai vechi piese de aur din colecţia muzeului sunt deja celebrele inele de buclă descoperite la Ampoiţa, datând din prima jumătate a mil. III î. Chr. şi având analogii până în îndepărtatele insule ale Mării Ionice. Tot din perioada epocii bronzului datează şi depozitul de obiecte din aur şi bronz depus în trei vase de lut descoperite la Cugir în 1975, căruia i se adaugă alte cunoscute depozite, cum sunt cele de la Ighiel, Zlatna, Fizeşu Gherlei sau Vinţu de Jos, cuprinzând arme, unelte şi podoabe din bronz.

Cele mai valoroase piese aparţinând primei vârste a fierului provin din marea aşezare fortificată de la Teleac, între ele numărându-se vase ceramice, arme şi unelte din bronz şi fier şi o bogată plastică zoomorfă.

Dintre descoperirile celtice se distinge vasul de la Blandiana, având torţile antropomorfe, o piesă cu valoare de unicat la nivel european.

Colecţia dacică cuprinde şi ea piese de o excepţională valoare, dintre care se remarcă în primul rând tezaurul de argint de la Lupu, cuprinzând falere, fibule şi o cupă, împreună cu cana de bronz în care fuseseră depozitate obiectele. I se adaugă piesele din inventarul mormântului princiar de la Cugir şi cele din mormintele de războinici de la Teleac şi Blandiana, (sec. I. î. Chr). Din bogăţia de obiecte descoperite în cetatea dacică de la Piatra Craivii se disting uneltele şi tiparele aparţinând unui atelier de bijutier, paftalele de bronz aurite şi piesele de bronz importate din lumea romană, între care o aplică din bronz cu reprezentarea Gorgonei.

Colecţia romană reuneşte numeroase obiecte a căror faimă a depăşit de mult graniţele ţării. Este vorba în primul rând de o colecţie de piese sculpturale cu reprezentări ale divinităţilor din panteonul roman, dintre care o piesă de excepţie este statueta de mar-mură a zeului Liber Pater, des-coperită în sanc-tuarul acestei divinităţi cercetat la Partoş în 1989. Acestora li se adaugă monu-mente funerare, altare sau relie-furi care au făcut din Lapidarium-ul apulens un punct de referinţă pentru toţi specialiştii care studiază arta sau inscripţiile Daciei romane.

Colecţia de bronzuri romane cuprinde şi ea piese de referinţă, începând cu vase din bronz, ustensile medicale, fibule şi piese de echipament militar şi încheind cu statuetele unor divinităţi, între care se remarcă cea reprezentându-l pe Mercur.

Dintre piesele din metal preţios, alături de podoabele descoperite în necropolele oraşului Apulum, se remarcă plăcuţa votivă de aur descoperită la Germisara.

Colecţia de ceramică romană cuprinde o largă varietate de piese (vase, opaiţe, statuete, tipare, antefixe, elemente de mozaic, mate-riale tegulare etc.), care ilu-strează activi-tatea intensă a unor ateliere locale de la Apulum, a căror producţie era completată prin importul cera-micii de lux (terra sigillata).

Epocii romane îi aparţine şi o variată colecţie de obiecte din os, corn şi fildeş, cuprinzând ace de păr, pandantive, jetoane, piese de echipament militar, deosebită fiind o reprezentare din fildeş a lui Amor.

Colecţia de sticlă romană include recipiente cu funcţionalităţi diferite, între care flacoane pentru produse cosmetice, cupe, pahare, căni şi chiar câteva biberoane.

Printre cele mai importante tezaure monetare romane aflate în colecţia muzeului se numără în primul rând cele 3 tezaure de la Alba Iulia, la care se adaugă cele de la Tibru, Geomal, Spring şi Medveş.

Prin bogăţia şi varietatea pieselor sale, colecţia arheologică romană se impune ca una dintre cele mai valoroase colecţii ale României.

Colecţia feudală timpurie este dominată de descoperirile provenind din marea necropolă de la Alba Iulia, fostul Bălgrad medieval, constând din podoabe, unelte şi arme, precum şi vase ceramice

Lor li se adaugă obiecte din alte aşezări şi necropole cercetate pe teritoriul judeţului, la Blandiana, Berghin, Pîclişa.

Piesele din metal preţios aparţinând perioadei feudal-timpurii includ cu precădere podoabe din aur şi argint (cercei, inele de buclă, brăţări, pandantive etc.), unele dintre ele, având valenţe artistice remarcabile şi ilustrând certe tradiţii bizantine. Programul de cercetare ştiinţifică al secţiei de arheologie vizează atât studierea bogatului patrimoniu al colecţiilor arheologice,

cât şi cercetarea de teren, abordând o largă diversitate de teme. Pentru perioada preistorică se derulează programul „Civilizaţii preistorice în sud-vestul Transilvaniei”, în colaborare cu Freie Universitat Berlin, University of Edinburgh-Department of Archaeology şi Magyar Nemzeti Muzeum Budapest. Pentru epoca romană specialiştii secţiei participă la două programe, „Oraşul roman Apulum” şi respectiv Programul Naţional „Alburnus Maior”, în colaborare cu alte prestigioase instituţii din ţară şi străinătate.

Pentru Evul Mediu timpuriu se desfăşoară programul „Civilizaţia medievală timpurie în bazinul Mureşului mijlociu”. În urmă cu 35 de ani apărea în anuarul Muzeului Unirii din Alba Iulia – Apulum, VII/1 – dedicat semicentenarului Unirii de la 1 Decembrie 1918 un substanţial articol datorat profesorului I. Berciu, intitulat Contribuţia Muzeului Regional Alba Iulia prin cercetări şi publicaţii la progresul studiilor istorice

din Transilvania (p. 13-33). Un segment distinct al acestor pagini se ocupa de cercetarea arheologică intreprinsă de specialiştii din Alba Iulia, singuri sau în colaborare cu arheologi de la alte instituţii de cercetare din ţară; în paralel, autorul încerca să prezinte alături de etapele de dezvoltare ale muzeului şi evoluţia cercetărilor de teren concretizate prin iniţierea unor investigaţii arheologice de mai mare sau

mai mică amploare. Astfel, într-o primă etapă, cea dintre 1887-1918 cercetarea arheologică iniţiată de Adalbert Cserni (1842-1916) a avut în vedere castru roman (latura de est) şi teritoriul oraşului antic Apulum unde descoperirile de edificii publice ori particulare, având un bogat inventar (parte din el introdus în muzeul local), confirmau poziţia şi importanţa centrului urban apulens între celelalte aşezări ale provinciei, organizate de împăratul Traian. Cserni redactează 18 fascicole despre evoluţia investigaţiilor, făcând în acest mod cunoscute lumii ştiinţifice rezultatele muncii sale.

Perioada cuprinsă între 1918-1944 este marcată de debutul cercetărilor în cetatea dacică de la Căpâlna (com. Săsciori), unde ulterior în 1954, 1965-1967, 1982-1983, 1994 săpăturile vor continua şi se vor finaliza prin publicarea în 1989 a monografiei sitului (I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989). Tot în acest interval de timp au fost intreprinse primele investigaţii în marea aşezare neolitică de la Petreşti (Sebeş), fortificaţia circulară feudal-timpurie de la Laz (Valea Sebeşului) necropola şi aşezarea romană de la Ighiu (cercetări ulterioare 1956-1957, şi legat de Ighiu, castrul de marş de pe înălţimea Măgulici), aşezările preistorice de la Ţelna, Ighiel, Cetea (sondaje de verificare în 1986), Limba (Dumbrava) ş.a. ale căror rezultate preliminare vor fi făcute publice în numerele II şi III ale revistei muzeului, anuarul Apulum.

O altă etapă în prezenţa culturală şi ştiinţifică a muzeului în peisajul muzeografiei naţionale, începe imediat după anul 1944 şi se întinde până în 1968, la primul mare jubileu – cinci decenii – de la actul Unirii Transilvaniei cu patria mamă.

Conştienţi de bogatul inventar arheologic ce se întinde cronologic din preistorie şi până spre mijlocul evului mediu (secolele XIV-XV) cercetătorii locali vor aborda, într-un program naţional iniţiat de Academia Română şi Institutele de Cercetare Arheologică de la Bucureşti şi Cluj, sondaje ori săpături arheologice sistematice şi vor continua, acolo unde descoperirile s-au dovedit de-a dreptul excepţionale, vechile investigaţii. Pentru preistoria acestor locuri se detaşează descoperirile din marele sit neolitic de la Lumea Nouă (Alba Iulia) şi apoi cele de la Petreşti (Sebeş) şi vor debuta în 1960 (săpăturile au continuat aici până în 1987) în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj, cercetările sistematice în marea aşezare fortificată de la Teleac, bogată în artefacte din ceramică, ustensile din piatră, podoabă din bronz etc., descoperire ce a permis în final redactarea monografiei Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică a României. Contribuţii arheologice, aşezarea fortificată de la Teleac, Cluj-Napoca, 1991, avându-i ca autori pe membrii colectivului de cercetare V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean.

Tot în această perioadă (1960-1970, cu sondaje de verificare în 1988) au început săpăturile la cetatea dacică de la Piatra Craivii (sat Craiva, com. Cricău), anticul Apulon, un sit ce a avut în evoluţia sa istorică un triplu aspect: aşezare civilă pe terasele antropogene din jurul masivului stâncos, centru spiritual ilustrat de depistarea a trei sanctuare de tip patrulater (ultimul sesizat în 1988 de I. Glodariu, V. Moga) şi o cetate cu ziduri din piatră, inclusă în sistemul defensiv al Daciei preromane. Au fost intreprinse, în paralel aici şi cercetări la castrul feudal (sec. XII-XVII) ridicat peste vestigiile dacice. Demne de semnalat sunt şi rezultatele înregistrate la Blandiana „Brod”, unde între 1981-1982 s-a pus în evidenţă un cimitir din secolul X (cercetări ulterioare vor descoperi aici niveluri de locuire mai vechi, din epoca La Tene şi perioada romană – sec. II-III), după cum la Răhău, cercetările au evidenţiat o villa rustica aparţinând unui fost militar roman aşezat aici după eliberarea din legiunea XI Claudia (săpături 1960, V. Moga, H. Ciugudean, Repertoriul arheologic al judeţului Alba, Bibliotheca Musei Apulensis, II, 1995, p. 151-153). La Alba Iulia, Institutul de Arheologie din Cluj a intreprins săpături în două din necropolele oraşului antic, prima situată la sud de castrul legiunii XIII Gemina, pe Dealul Furcilor (1956-1958, apoi 1970-1971) şi o a doua în zona de nord şi nord-vest a castrului, cunoscută sub denumirea de Staţie de Salvare-Stadion (1957 – D. Protase, săpături continuate apoi după 1980 şi 2002-2003 de către arheologii albaiulieni în punctele unde s-a ridicat benzinăria O.M.V. şi complexul comercial PROFI).

Au debutat, cu rezultate valoroase, cercetările de epocă medievală din cetăţile şi bisericile fortificate din judeţul Alba, alături de Craiva pe care am amintit-o deja, cele existente la Stremţ, Tăuţi, Petreşti, Săsciori, Cetatea de Baltă (unde s-a pus în evidenţă şi o fortificaţie dacică, n.n.) şi Vurpăr (vezi Gh. Anghel, Fortificaţii din piatră din secolele XIII-XVII, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986).

A intrat în circuitul cercetărilor ştiinţifice şi cetatea dacică de la Cugir (colectiv I.H. Crişan – Cluj, Fl. Medeleţ – Timişoara) unde s-a dezvelit, alături de alte vestigii şi un interesant mormânt princiar, cu inventar alcătuit din piese de harnaşament şi de car, echipament militar, obiecte din aur, bronz şi fier, precum şi ceramică dacică lucrată cu mâna sau la roata olarului.

Următorul interval (1968-1989) reprezintă un alt punct de referinţă; la cercetările de mai sus se adaugă, altele noi, cum au fost cele de la Ghirbom (com. Berghin), Berghin (necropolă prefeudală), Şpălnaca, Sânmiclăuş (aşezări şi necropole feudal-timpurii, valorificate ştiinţific şi expoziţional de M. Blăjan) toate evidenţiind habitatul feudal-timpuriu din această zonă transilvăneană.

Epocii romane i se acordă o atenţie specială; se cercetează între 1978-1979 fortificaţia romană de la Abrud (punct Cetăţuie) şi din 1980 (cu prelungiri până în anul 2002) încep investigaţiile de durată la castrul legiunii XIII Gemina (laturile de sud, nord şi vest) punându-se în evidenţă un obiectiv arheologic de excepţie – porta principalis dextra – a fortificaţiei romane în jurul căreia va apare, în timp, dublul centru urban Apulum (V. Moga, Castrul roman de la Apulum, Cluj, 1998; Apulum, porta principalis dextra a castrului legiunii XIII Gemina, Alba Iulia, 1999).

Nu a fost trecută cu vederea situaţia anticului Municipium Aurelium, devenit Colonia Aurelia Apulensis (Apulum I – Partoş) unde colective de cercetare de la Alba Iulia (V. Moga, R. Ciobanu, M. Drîmbărean) şi Cluj (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, I. Bogdan Cătăniciu; Universitatea din Cluj – I. Piso, Al. Diaconescu) au scos la iveală zidurile de incintă ale oraşului roman ce fiinţa aici, trama stradală şi edificii publice particulare, ori de cult – templul lui Liber Pater şi în cadrul proiectului internaţional APULUM PROJECT cu participarea Universităţilor din Cluj, Berlin şi Londra, o descoperire de ultimă oră –

august 2003 – un templul al zeului Mithras (cercetările sunt inedite – noi preluând ştirea dintr-o informaţie apărută în cotidianul „Unirea” din 2 septembrie 2003). În privinţa celui de al doilea oraş Apulum – Municipium Septimium – cercetări din zona cartierului de locuinţe Alba Carolina au decopertat fragmente de construcţii romane cu inventar în care predomină ceramica provincială romană, obiecte din bronz, os şi argint, precum şi monede ce ilustrează, alături de cele 7 tezaure monetare descoperite la Apulum (ultimul apărut după 1995 – inedit) circulaţia monetară în cel mai important oraş al Daciei romane. Cu ocazia unor lucrări de extindere a Uzinei de Metale Neferoase de la Zlatna s-au derulat în 1984 ample săpături de salvare la Ampelum (Zlatna de astăzi), pe teritoriul fostului centru al administraţiei aurifere romane din Dacia (Al. Popa, V. Moga, R. Ciobanu, Apulum, 23, 1986, p. 107-117).

Într-o fructuoasă colaborare dintre muzeul din Alba Iulia şi Universitatea din Cluj, au fost executate sondaje de verificare în castrul de marş de pe Vf. lui Pătru (1985), Cetea (1986), Craiva (1988), Căpâlna (1994), Inuri – Valea Cuţului – (1996) şi Lupu (com. Cergău 1997-2001), în ultimele din localităţi punându-se în evidenţă mărturii ale civilizaţiei dacice din faza clasică (săpături I. Glodariu, V. Moga, G. Gheorghiu, L. Suciu, M. Drîmbărean).

Din anul 1989 şi până în prezent (2003) activitatea arheologică desfăşurată de specialiştii muzeului albaiulian a atins, şi vom vedea de ce, cote maxime. Ţinând seama de programele naţionale de cercetare arheologică, subvenţionate în bună parte de Direcţia de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor şi de aprobările Comisiei Naţionale de Arheologie au continuat sau au fost iniţiate săpături de amploare la aşezările şi necropolele preistorice (începuturile epocii bronzului) de la Ampoiţa (com. Meteş) în punctele La Pietre, şi Peret, Meteş – Piatra Peşterii; Poiana Ampoiului – Piatra Corbului (H. Ciugudean, Epoca timpurie a bronzului în centrul şi sud-vestul Transilvaniei,Bucureşti, 1996, H. Ciugudean, Eneoliticul final în Transilvania şi Banat, Cultura Coţofeni, Timişoara, 2000); Almaşul Mare (necropolă tumulară din epoca bronzului, săpături (H. Ciugudean, C. Inel).

Aşa cum am amintit, în colaborare cu Universitatea din Cluj au fost finalizate, în acest interval, cercetările din cetatea dacică de la Căpâlna, 1994, punct Obreje, precum şi cele din aşezările de la Inuri, 1996, punct Valea Cuţului şi Lupu (1997-2001), ultimele două fiind cunoscute în literatura de specialitate prin descoperiri ale unor piese izolate ori a unui splendid tezaur de podoabe din argint (I. Glodariu, V. Moga, Germania, 75, 1997, 2).

Au fost de asemenea iniţiate cercetări privind aşezările preistorice de pe valea Mureşului, fiind investigată, în colaborare cu Universitatea din Sibiu, staţiunea de la Aiud – Cetăţuie, în perioada 1998-2000 (colectiv H Ciugudean, A. Gligor, S. A. Luca).

Au continuat săpăturile la castrul de la Apulum (latura de nord – Palatul Apor, vest – Institutul Teologic Romano-Catolic, sud-porta principalis dextra), au început şi sunt în curs de desfăşurare investigaţiile de la Palatul Guvernatorilor Daciei Superior de pe str. Munteniei (cercetări V. Rusu-Bolindeţ – Muzeul Transilvaniei din Cluj) şi se derulează, an de an, investigaţiile de la Partoş, pe teritoriul centrului urban Apulum I (Muzeul din Alba Iulia, Universităţile din Cluj, Berlin şi Londra).

Arheologia a „atacat” şi câteva din monumentele de arhitectură de pe raza municipiului Alba Iulia, respectiv Palatul Apor (săpături A. A. Rusu – Institutul de Arheologie din Cluj, V. Moga – Muzeul Alba Iulia), ori cele din exteriorul Catedralei Romano-Catolice, unde au apărut nivele de locuire din epoca romană (edificii aparţinând castrului roman), precum şi nivele de locuire din evul mediu timpuriu şi epoca medievală (D. Marcu Istrate, Angel Istrate – S.C. Damasus S.R.L. Braşov).

După anul 1990 la Alba Iulia şi judeţul Alba au avut loc zeci de cercetări de eliberare de sarcină istorică efectuate la solicitarea unor beneficiari, fie ei particulari, fie alte unor firme private, în puncte de interes arheologic: teritoriul oraşului Alba Iulia, zona Dealul Furcilor, str. Brânduşei cu prelungiri spre Pâclişa, la Partoş, de-o parte şi de alta a şoselei naţional, cartierul Tolstoi, benzinăriile Rom Petrol (str. Republicii) şi O.M.V., apoi pe locul complexului comercial PROFI (aici ca şi la O.M.V., arheologii G. Rustoiu, A. Dragotă, R. Ciobanu, C. Inel, M. Drîmbărean, A. Gligor au continuat dezvelirea întinsei necropole romane şi feudale-timpurii din partea de nord şi nord-vest ale Apulum-ului şi Bălgradului medieval).

Interesante şi inedite sunt, la rândul lor, cercetările de la Alba Iulia – Izvorul Împăratului, precum şi cele de la Pâclişa – La Izvoare unde s-a pus în evidenţă o nouă necropolă medieval-timpurie din secolul al XI-lea (A. Dragotă şi colaboratorii, Patrimonium Apulense, II, 2002, p. 58-96).

Rezultatele acestor cercetări au fost publicate sub formă de rapoarte arheologice în Cronica Cercetărilor Arheologice, ce apare (din 1994) anual sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Direcţia Arheologie şi, recent în revista Patrimonium Apulense.

Din anul 2001, după sondajele preliminare iniţiate de Muzeul din Alba Iulia şi O.P.P.C.N. – Bucureşti (2000), Ministerul Culturii şi Cultelor şi Direcţia Arheologie a lansat proiectul naţional de cercetare Alburnus Maior la care participă arheologi de la muzeul din Alba Iulia, Bucureşti (Muzeul Naţional, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Facultatea de Istorie), Cluj-Napoca (Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei), Deva (Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane), precum şi o echipă mixtă (arheologi şi geologi) de la Universităţile din Toulouse şi München.

Echipa Muzeului din Alba Iulia (V. Moga, R. Ciobanu, C-tin Inel, M. Drîmbărean, A. Dragotă, A. Gligor, C. Plantos) a avut ca obiectiv, după periegheze şi sondajele de verificare din anul 2000, eliberarea de sarcină arheologică a punctelor Hop-Găuri (2001) şi Tăul Cornii (2002) unde s-au pus în evidenţă aşezări, necropole de incineraţie şi drumuri ce legau aşezarea minerilor illiri de punctele de exploatare auriferă de pe masivele Cetate şi Cârnic (Piatra Corbului).

Sunt în derulare, în campania arheologică din 2003, investigaţiile din zona Ţarina – punct Kapolna unde au apărut deja complexe de locuire din epoca modernă şi romană (morminte de incineraţie). Cercetările din 2000-2001 au fost valorificate ştiinţific în primul volum al monografiei Alburnus Maior, apărut în variantă română şi engleză la începutul anului 2003, urmând ca în cursul anului viitor să apară un al doilea volum la care se lucrează în prezent.

În cadrul programelor de cercetare şi valorificare a patrimoniului, secţia de arheologie a organizat o serie de reuniuni ştiinţifice, dintre care se remarcă în primul rând cele trei simpozioane internaţionale de arheologie, dedicate, pe rând, primei vârste a fierului în sud-estul Europei, („The Early Hallstatt Period (1200-700 B.C.) in South-Eastern Europe”, 10-12 iunie1993), epocii bronzului („The Early and Middle Bronze Age in the Carpathian Basin”, 24-28 septembrie 1997) şi în fine, epocii romane („Army and Urban Development in the Danubial Provinces of the Roman Empire”, 8-10 octombrie 1999).

Au participat specialişti reputaţi din Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Elveţia, Bulgaria, Polonia, Serbia, Slovenia, Croatia şi bineînţeles, România, ale căror comunicări au fost publicate cu promptitudine în colecţia „Bibliotheca Mvsei Apvlensis”.

Alături de manifestările ştiinţifice de anvergură internaţională, secţia de arheologie a găzduit în ultimii ani şi o serie simpozioane, sesiuni sau colocvii de nivel naţional, consacrate arheologiei preistorice, daco-romane sau medievale. Astfel, în anul 1984 la Alba Iulia a fost organizată Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice, care a reunit peste 250 de arheologi din întreaga ţară. Dintre manifestările ultimilor ani se remarcă colocviul „Eneoliticul şi începutul epocii bronzului în centrul Transilvaniei” (1995) şi simpozioanele „Civilizaţia epocii fierului în sud-vestul Transilvaniei” (1998) şi „Civilizaţia medievală timpurie din Transilvania: rit şi ritual funerar în sec. IX-XI” (2002). De asemenea, a devenit deja o tradiţie organizarea, la începutul fiecărui an, a simpozionului „Traian şi destinul Daciei”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional.

În domeniul numismaticii, un eveniment important l-a reprezentat organizarea la Alba Iulia a celei de-a XVII-a ediţii a Simpozionului naţional de numismatică (26-27 oct. 2000). Pe lângă susţinerea de comunicări la manifestările organizate de muzeu, membrii secţiei au participat cu comunicări şi la numeroase sesiuni, simpozioane sau conferinţe organizate de alte instituţii muzeale sau universitare din ţară, la sesiunile naţionale de rapoarte arheologice, precum şi la prestigioase reuniuni ştiinţifice din străinătate (Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Slovacia, Norvegia etc.)

Valorificarea bogatului patrimoniu arheologic s-a realizat şi printr-un susţinut program expoziţional, manifestările fiind organizate atât la sediul muzeului cât şi în alte importante centre ale ţării (Cluj-Napoca, Sibiu, Deva), în colaborare cu prestigioase instituţii muzeale transilvane.

Dintre expoziţiile ultimului deceniu merită amintite aici: „De la piatră la metal – tehnologii preistorice şi antice” (1995), „Zorii vieţii urbane la Alba Iulia”, (1995), „Anul 1000 la Alba Iulia – între istorie şi arheologie” (1996), „Civilizaţia epocii bronzului în Transilvania” (1997), „Apulum – centru politic şi militar” (2000), „Tezaure transilvane” (2001), „Exploatările aurifere din Dacia” (2001), „Arta argintului la daci” (2002), „Civilizaţia medievală timpurie din Transilvania: rit şi ritual funerar în sec. IX-XI” (2002), „Necropolele oraşului Alba Iulia – din preistorie în zorii evului mediu” (2003).

În ceea ce priveşte valorificarea patrimoniului numismatic, piesele cele mai valoroase au format subiectul unor expoziţii precum: „Circulaţia monetară pe teritoriul judeţului Alba în antichitate şi în epoca medievală” (1980), „Valori numismatice din patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii şi al Bibliotecii Bathyaneum” (1996), „Valori numismatice în colecţiile din România”(2000), ultima realizată în colaborare cu o serie de colecţionari din întreaga ţară.

Acestora li se adaugă participarea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia la câteva dintre cele mai prestigioase expoziţii de arheologie organizate de ţara noastră în importante centre culturale din Europa.

Patrimoniul arheologic al muzeului din Alba Iulia în expoziţii internaţionale

Valorificarea bogatului inventar arheologic rezultat în urma zecilor de cercetări sistematice întreprinse de mai bine de un secol de arheologii muzeului albaiulian s-a realizat, pe lângă publicarea de monografii, studii şi articole ce au văzut lumina tiparului în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, sau de participarea membrilor colectivului ştiinţific la congrese, conferinţe, simpozioane naţionale şi internaţionale de arheologie preistorică şi clasică, greco-romană, şi prin includerea unora dintre cele mai reprezentative artefacte în cadrul unor expoziţii tematice internaţionale menite să facă mai bine cunoscute vestigiile şi antichităţile româneşti, în general, şi cele descoperite în judeţul Alba în special.

Debutul unei asemenea prezenţe a avut loc în perioada interbelică, anul 1938, când relieful din calcar cu scena Lupei capitolina şi a miticilor gemeni Romulus şi Remus, monument pe bună dreptate calificat „Signum originis” a fost inclus, alături de alte piese romane din România, într-o expoziţie din Italia (din păcate, în arhiva muzeului nu se păstrează amănunte despre acest lucru).

După câteva decenii, oricum după anul 1968, odată cu reorganizarea expoziţiei de bază a instituţiei, participarea la asemenea manifestări se intensifică.

În 1969 şi 1970 au fost organizate la Köln şi Roma două „mostre” dedicate prezenţei romane în ţara noastră, prilej cu care colegii din ţările respective au editat, în condiţii grafice de înaltă ţinută tipografică, două volume-cataloage intitulate RÖMER IN RÜMÁNIEN şi CIVILTA ROMANA IN ROMANIA, unde pe lângă articole de prezentare a tuturor aspectelor vieţii romane în provincia nord-dunăreană Dacia (semnate de cunoscuţi specialişti români ai domeniului) sunt ilustrate, în urma unei selecţii riguroase, piese de „rezistenţă” din patrimoniul arheologic naţional. Specialiştii muzeului din Alba Iulia au ales peste 90 de obiecte din ceramică (opaiţe, vase, cărămizi ştampilate), sticlă (unguentaria, lacrimaria) bronz (statuete votive) şi piatră (calcar, marmură) reprezentând statui şi portrete imperiale, reliefuri votive şi câteva materiale epigrafice din cele peste 700 inscripţii litice câte se cunosc până în prezent la Apulum.

Un adevărat reviriment s-a petrecut, firesc, după anul 1989 când, printr-o politică culturală lipsită de prejudecăţi, România a reluat tradiţia prezenţei la manifestări externe de anvergură.

În 1994, la Frankfurt am Main s-a vernisat expoziţia GOLDHELM, SCHWERT UND SILBERSCHÄTZE, şase mii de ani de bogăţie românească, ce încerca să surprindă, în textele articolelor şi ilustraţia pieselor expuse, mileniile de civilizaţie de la nordul Dunării, din neolitic şi până în epoca influenţelor bizantine. Am ales ca „mesager” al instituţiei noastre piesele componente ale tezaurului dacic din argint, descoperit în 1978 în satul Lupu (com. Cergău), alcătuit din două fibule cu noduri, 7 falere ornamentate şi o cupă hemisferică, toate „ascunse” într-un vas din bronz, datând cronologic din veacul I î. Chr. dovedind măiestria artizanilor daci, prezenţi şi pe meleagurile Albei.

Peste alţi trei ani, în primăvara-toamna lui 1997, Ministerului Culturii şi Muzeul Naţional de Istorie a României, la care s-au raliat alte muzee reprezentative din ţară (Alba Iulia, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Deva, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Roman, Slobozia) au conceput şi realizat o expoziţie dedicată civilizaţiei geto-dacice, având ca generic titlul I DACI. Au fost selectate, cu acest prilej, un număr de 52 piese din ceramică, fier, bronz şi argint, descoperite în staţiunile arheologice de la Teleac, Căpâlna, Craiva, Lupu ş.a. care s-au adăugat altor 800 de valori dacice. Deschisă la Florenţa şi apoi lângă Trieste, la Miramare pe malul Mării Adriatice, noua manifestare la care semnatarul acestor rânduri a luat parte direct, a avut un deosebit impact asupra publicului italian şi nu numai.

La mai puţin de un an, tot în Peninsulă, la Ancona, prin grija profesorului Grigore Arbore – Popescu (Veneţia), cel care s-a ocupat şi de I Daci, a fost deschisă o altă „mostră” având ca tematică epoca şi personalitatea celui supranumit, încă din antichitate, Optimus Princeps.

Sub genericul TRAIANO AI CONFINI DELL’IMPERO, expoziţia cu largă participare internaţională (cu artefacte descoperite pe teritoriul fostelor provincii renano-danubiene Germania, Raetia, Pannonia, Dacia, Moesia Inferior) a inclus, cel puţin în cadrul selecţiei româneşti, obiecte din piatră, bronz, ceramică, sticlă ş.a. apărute în castrele, oraşele, târgurile ori aşezările rurale din Dacia şi Dobrogea romană.

Cele mai multe din piesele fişate de noi au cuprins descoperiri mai vechi sau mai noi ieşite la iveală în investigaţiile arheologice sistematice de pe arealul celui mai însemnat centru urban al Daciei, oraşul Apulum (Alba Iulia de astăzi) fie în castrul legiunii XIII Gemina, fie în cele două aşezări distincte înfiripate şi dezvoltate în jurul fortificaţiei (plachete votive din marmură, piese de echipament militar şi instrumente chirurgicale din bronz, relieful Lupei capitolina, inscripţii reprezentative pentru evoluţia vieţii urbane la Apulum, cărămizi ştampilate etc.).

N-au lipsit nici obiecte din lemn (palete şi un butuc de roată) utilizate de minerii centrului aurifer de la Alburnus Maior (Roşia Montană). Aşa cum lesne se poate observa Muzeul Naţional al Unirii s-a integrat, de decenii, la circuitul valorilor europene,

patrimoniul său arheologic (în continuă creştere, n.n.) dovedind acest adevăr cu prisosinţă. În perspectiva anilor ce vin colectivul de cercetare al instituţiei se gândeşte la conceperea şi materializarea unor asemenea expoziţii ce urmează a fi deschise în parteneriat cu oraşele europene înfrăţite simbolic, cu municipiul bimilenar Apulum-Alba Iulia.

SECŢIA ARHEOLOGIE

SECŢIA ARHEOLOGIE

O secţie nu poate funcţiona decât cu oameni, un colectiv de arheologi pasionaţi în studierea, sub toate aspectele, istoriei străvechi şi vechi a acestor meleaguri. Ori, generaţiilor mai vechi de arheologi, i-au urmat o alta, la fel de bine pregătită. În anii din urmă, câţiva dintre cei mai bine pregătiţi absolvenţi ai facultăţilor de istorie de la Alba Iulia, Cluj-Napoca, Bucureşti sau Sibiu au fost angajaţi în cadrul secţiei de arheologie a muzeului. Prin investigaţiile arheologice, prin achiziţii de noi piese cu valoare de patrimoniu, prin participarea la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, secţia de arheologie a muzeului din Alba Iulia şi colectivul care o formează s-a impus în cercetarea arheologică românească, meritele sale fiind recunoscute şi apreciate.