mnuai_istorie

Muzeul Unirii din Alba Iulia este situat în clădirea „Babilon”, faţă în faţă cu Sala Unirii. Edificiul a fost construit în spiritul arhitecturii romantice între anii 1851 şi 1853, cu destinaţie militară. Cele două etaje cu peste 100 de încăperi ale clădirii au fost folosite ca pavilion de locuinţe pentru ofiţeri, apoi reamenajate ca spaţiu muzeal în perioada 1967-1968. Sala Unirii se află în incita fostei Case a Armatei, ridicată între anii 1898 şi 1900, şi reprezintă încăperea în care la 1 Decembrie 1918 s-au întrunit cei 1228 de delegaţi care au votat unireaTransilvaniei, Banatului, Maramureşului şi părţilor ungureşti cu România.

Colecţiile muzeului numără circa 200.000 de obiecte de patrimoniu, iar biblioteca sa deţine în jur de 70.000 de volume. Muzeul editează anual publicaţia „Apvlvm. Acta Musei Apulensis”, iar din 1994 a început publicarea seriei de specialitate „Bibliotecha Musei Apulensis”.

Istoric

În 1887, la iniţiativa profesorului Sigismund Reiner, a fost înfiinţată „Societatea de istorie, arheologie şi ştiinţe naturale din comitatul Alba”, care avea drept scop adunarea şi expunerea vestigiilor istorice ale zonei într-un viitor muzeu. Inaugurarea acestuia a avut loc în 1888, în clădirea actuală a Şcolii generale nr. 3, unde în două încăperi erau adăpostite 662 de piese arheologice şi circa 1000 numismatice, laolaltă cu sute de cărţi donate de Sigismund Reiner. Primul custode şi mai apoi director al muzeului a fost arheologul şi profesorul ceh Adalbert Cserny (1842-1916), care a contribuit la sporirea colecţiei şi la editarea primelor ediţii ale publicaţiei muzeului. Încă din 1889 a început săpăturile arheologice în oraş, la thermele romane, în paralel cu o susţinută acţiune de strângere a pieselor de interes istoric de la diferiţi locuitori din Alba Iulia şi din comitat. În 1897 Cserny a descoperit un fragment din zidul castrului Legiunii a XIII-a Gemina în interiorul cazărmii pionierilor din cetate, iar în anii următori şi alte vestigii antice pe Dealul Furcilor şi în cartierul Partoş. Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse în mai multe studii care au apărut în cele 18 fascicule ale publicaţiei muzeului editate între 1888 şi 1916. În 1901 Adalbert Cserny a publicat o amplă sinteză referitoare la cetatea romană Apulum şi la celelalte fortificaţii antice ale comitatului Alba. La moartea sa, în 1916, a lăsat muzeul mult îmbogăţit cu rezultatele muncii sale: 5865 piese preistorice, 6544 romane, 679 medievale, 3937 monede, 7267 obiecte de ştiinţe naturale şi 4634 volume de carte[3].

În timpul Primului Război Mondial o parte a colecţiei muzeului a fost furată sau risipită. După Unirea Transilvaniei cu Româniadin 1918, datorită dificultăţilor de funcţionare şi administrare pe care le avea Societatea, muzeul a intrat sub egida asociaţieiAstra, fiind mutat în aripa nord-estică a complexului Catedralei Reîntregirii Neamului. Inaugurarea a avut loc la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colecţia sporind cu numeroase piese legate de revoluţia din 1848 şi de actul Marii Uniri din 1918. Dintre cele mai importante sunt de menţionat obiectele personale şi scrisorile lui Avram Iancu, adresele colective de aderenţă la mişcarea memorandistă din 1894, cele 6 volume în piele tricoloră conţinând Documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918, manuscrisul original al cuvântării susţinute de Vasile Goldiş în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia precum şi drapelele şi eşarfele tricolore purtate de către delegaţi şi participanţi la adunarea populară de pe Platoul Romanilor.

În anii 1921-1922 a fost reamenajată şi Sala Unirii. La intrare a fost construit un portal în formă de arc de triumf deasupra căruia se află dăltuită în marmură inscripţia „În anul Domnului 1918, la 1 Decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna şi în mod irevocabil, prin votul solemn şi unanim al poporului, Unirea Transilvaniei întregi cu Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act”. Pe latura de est a Sălii a fost construită o terasă, iar în interior s-au realizat prefaceri majore prin adăugarea unui vestibul şi a unor nişe laterale în extremităţile de nord şi de sud. Încăperea a mai fost prevăzută cu o boltă semicirculară susţinută de pilaştri şi a fost îmbogăţită cu o serie de coloane şi console decorate cu motive vegetale. Arcadele din laterale şi lunetele nişelor au fost prevăzute cu picturi pe pânză ale francezului Pierre Bellet reprezentând portrete ale domnitorilor şi personalităţilor culturale româneşti.

După inaugurarea noului muzeu, acesta a intrat treptat în declin, din cauza lipsei fondurilor necesare întreţinerii. Instituţia a supravieţuit totuşi prin efortul voluntar al unor intelectuali locali, care au lucrat în cadrul muzeului cu toate că nu erau remuneraţi. În 1938, la intervenţia lui Nicolae Iorga, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice din România, la conducerea muzeului a ajuns profesorul Ion Berciu. Acesta a avut la dispoziţie sprijinul ştiinţific al Institutului de Studii Clasice din Cluj, precum şi pe cel material, prin includerea muzeului în bugetul ţinutului Mureş. Instituţia a fost redenumită „Muzeul Regional Alba Iulia”, iar din 22 august 1939 a început editarea primului număr al buletinului „Apvlvm. Acta Musei Apulensis”. În 1939 şi mai apoi în 1942 au fost realizate săpături sistematice la cetatea dacică de la Căpâlna, iar între anii 1942 şi 1944 la aşezarea neolitică din cartierul „Lumea Nouă”, la cele preistorice din Ţelna, Ighiel, Cetea şi Petreşti, a vestigiilor daco-romane de la Ighiu şi a celor romane din Alba Iulia. În paralel au avut loc acţiuni de îmbogăţire a colecţiilor prin intermediul achiziţiilor şi al donaţiilor, în această perioadă intrând în patrimoniul muzeului două tezaure monetare romane şi mai multe mărturii documentare privind pregătirea şi realizarea Marii Uniri din 1918.

După preluarea puterii de către comunişti, muzeul a fost naţionalizat şi finanţat în totalitate de către statul român. În 1958, muzeului i-a fost atribuită vechea Casă a Armatei, în care se afla şi Sala Unirii, iar în 1967 aripa principală a muzeului a fost mutată în clădirea „Babilon”. În Casa Armatei au fost mutate laboratorul de restaurare, cel fotografic, biblioteca şi o parte din patrimoniul muzeal. Ambele corpuri ale muzeului au fost restaurate şi amenajate în 1968. În Sala Unirii podeaua a fost placată cu marmură albă de Aluni, iar pereţii şi coloanele cu marmură roşie de Moneasa. Au fost eliminate toate detaliile care aminteau de Regatul Român, iar picturile pe pânză din extremităţile laterale au fost înlocuite cu fresce realizate de Constantin Piliuţă, Marius Cilievici şi Pavel Codiţă. Inaugurarea noilor corpuri s-a realizat la 28 noiembrie 1968 în prezenţa preşedintelui Consiliului de Stat al RSR, Nicolae Ceauşescu. În aceeaşi zi, în vecinătatea muzeului a fost dezvelită statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, realizată de sculptorul Oscar Han. În 1975 muzeul a fost reorganizat într-o formă asemănătoare celei de astăzi, exponatele fiind prezentate cronologic pe parcursul a 64 de săli ale clădirii „Babilon” şi în Sala Unirii din fosta Casă a Armatei.

Cercetările arheologice postbelice au fost reluate în 1957. Cele mai importante acţiuni de acest fel au avut loc la fortificaţia traco-getică de la Teleac (1959-1960 şi 1978-după 1985), la aşezarea neolitică „Lumea Nouă” (1960 şi 1976), la cetatea dacică Apulon şi castrul feudal de pe înălţimea Piatra Craivii (1961), la cetăţile feudale de la Tăuţi şi Vurpăr şi la urmele mitropoliei ortodoxe înfiinţată de Mihai Viteazul la Alba Iulia (anii 60), la şantierul arheologic de la Ghirbom în Turdaş şi Petreşti (1967-1976), la necropolele de la Sânmiclăuş (1973-1979), Berghin (1977-1979), staţia de salvare din Alba Iulia (1979), Ampoiţa(1980) şi Blandiana (1981-1982). Au mai fost cercetate fortificaţiile dacice de la Cetatea de Baltă (1972-1973), Căpâlna (1967, din 1983), şi cele romane de pe Dealul Furcilor (1970), de la Cetatea de Baltă (1972-1973), din Abrud (1977-1978), cartierul „Carolina” din Alba Iulia (1982) şi din castrul Legiunii a XIII-a Gemina.
În paralel cu activităţile arheologice, muzeul a realizat activităţi susţinute de achiziţionare de materiale arheologice şi etnografice. Secţia etnografică a muzeului a luat fiinţă în anii 1959-1960, când specialiştii instituţiei au început colecţionarea şi cercetarea pieselor etnografice. Colecţiile muzeului au sporit de la 29.945 piese în 1949 la 39.405 în 1965 şi la 117.817 în 1983, exceptând cărţile. Acestea din urmă numărau 10.794 volume în 1949, 18.275 în 1965 şi 42.183 în 1983. Publicaţia muzeului şi-a continuat apariţia cu volumul al II-lea (1946), al III-lea (1949), al IV-lea (1961), al V-lea (1964) şi al VI-lea (1967). Din 1975 „Apvlvm” a devenit anuar. În 1983 acesta ajunsese să fie difuzat pe plan extern în peste 40 de ţări şi 406 instituţii de specialitate.

În 1993-1994 Sala Unirii a fost supusă din nou restaurării, încercându-se readucerea interiorului la o formă cât mai apropiată de cea pe care a avut-o la inaugurarea din 1922.

Expoziţii

Muzeul prezintă publicului exponate de arheologie: preistorică dacică ce provine de la cetăţile dacice Craiva, Cugir şi Căpâlna, romană ce provine din marele centru urban Apulum, medievală, periodice, colecţii de etnografie şi artă populară, numismatică şi o bibliotecă ce conţine 55.000 volume.

One thought on “Muzeul UNIRII”

Comments are closed.