Dacă acceptăm epitetul Albei Iulia de „Mecca românilor”, atunci Sala Unirii nu poate fi decât Kaaba! Loc cu valoare simbolică deosebită, loc de pelerinaj şi regăsire.

Construită în 1900, a servit drept casină militară, locul de festivităţi şi recepţii al armatei austro-ungare. La 1 decembrie 1918 a fost aleasă ca loc de desfăşurare al lucrărilor Marii Adunări Naţionale pentru că era cea mai spaţioasă clădire din oraş, singura ce putea să adune sub acoperişul său pe cei 1228 de delegaţi ai naţiunii române. Câţiva ani mai târziu, cu prilejul încoronării, a fost amplu înfrumuseţată şi i s-au adăugat bolta şi un portal monumental în dreptul intrării, în forma unui arc de triumf. Sub arcadă tronează o inscripţie în limba latină ce comemorează evenimentul de la 1 decembrie: „Anno Domini MDCCCCXVIII kalendis decembriis, hoc loco Unio Transilvaniae universa cum Daco Romania sollenni et unanimo populii voto in perpetuum atque irevocabiliter proclamaata est cuius rei memoria sempiterna sit”. Clădirea a fost organizată ca spaţiu expoziţional în 1968, cu prilejul celebrării semicentenarului unirii.

Sala centrală adăposteşte o expoziţie consacrată momentului 1918. Piesele aflate sunt de o valoare deosebită şi poartă o încărcătură ce fac să vibreze spiritul oricărui român. Biroul avocatului Aurel Lazăr, de exemplu, vorbeşte despre primul mare moment ce a premers unirea, şi anume redactarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Transilvania, la 12 octombrie 1918. Declaraţia avea să fie citită la 18 octombrie de Alexandru Vaida-Voevod în parlamentul budapestan şi să marcheze direcţia pe care se angajau românii transilvăneni în perioada ce urma, desfacerea totală de Ungaria şi pregătirea demersurilor pentru realizarea unirii cu România.

În cadrul expoziţiei mai pot fi văzute  diferite însemne ale participanţilor la Unire, steaguri, medalii, credenţionale (mandate de împuternicire) ale reprezentanţilor oficiali ai naţiunii române, planuri de apărare a oraşului. Aparatul de fotografiat cu care au fost realizate cele cinci poze ale unirii se află de asemenea în expoziţie. Fotograful neoficial al acelei zile a fost Samoilă Mârza, veteran de război venit împreună cu delegaţia din satul Galtiu. Întâmplarea a făcut ca Samoilă Mârza să fie singurul posesor de aparat de fotografiat din toţi cei 100.000 de oameni participanţi la unire. Fotograful oficial al oraşului, care ar fi urmat să realizeze un set de poze în această zi, a lipsit în condiţii suspecte, astfel încât cadrele luate de Samoilă Mârza sunt singurele mărturii de acest fel ale zilei de 1 decembrie. Aceste fotografii pot fi văzute şi în expoziţia Sălii Unirii, atestând participarea unei mulţimi nesfârşite de oameni la eveniment. Din păcate, Samoilă Mârza nu a participat şi la lucrările ţinute în clădirea ce avea să primească numele de „Sala Unirii”, ci a stat cu mulţimea, pe Câmpul lui Horea, în afara zidurilor cetăţii.

Pe pereţii interiori ai sălii sunt gravate documentele de căpătâi ale realizării de la 1 decembrie, cea mai importantă fiind Rezoluţia Unirii, actul fundamental citit de Vasile Goldiş la ora 12 în ziua de 1 decembrie, în plenul Adunării şi votat în unanimitate de către cei prezenţi. La punctul 1, cel mai important, stă scris că “Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Altfel, actul este unul democratic, chiar avangardist din această perspectivă, însumând principiile după care se realiza unirea.

În spaţiile laterale ale Sălii Unirii şi la subsol este organizată o expoziţie etnografică. Cele mai multe dintre exponate trimit la obiceiurile şi tradiţiile din zona Munţilor Apuseni. Este reconstituit un târg tradiţional şi sunt prezentate o gamă foarte largă de obiecte moţeşti, ţinând de munca la camp, de lucrul cu animalele, de confecţionare de haine sau de bucătăria tradiţională. Sălile sunt organizate thematic: consacrate târgului, muncii, vieţii religioase, copilăriei, nunţii, şezătorii. Un set spectaculos de fotografii însoţeşte exponatele, cu imagini preluate începând cu anii 20 ai secolului al XX-lea, într-o perioadă în care aceste tradiţii erau încă intacte.

În faţa şi în spatele Sălii se află o galerie de busturi ale fruntaşilor de la 1918, oameni politici, oameni de arme şi de cultură şi reprezentanţi ai clerului.