27 Martie 1918 – Actul Unirii
Astăzi este sărbătoarea de suflet a poporului român. Astăzi sărbătorim Marea Unire. Multe se spun despre ea, unele mai bune, altele mai rele, unele bine intenționate, altele mai ispititoare. Unii spun că Unirea noastră a făcut-o Războiul cel Mare, alții spun că au făcut-o Marile Puteri în slăbiciunea lor, alții spun că Unirea ne-au înlesnit-o vecinii slabi și neputincioși de atunci, alții spun că Unirea a fost prilegiuită de „revoluția rusă”, unii spun că Unirea a fost făcută de intelectualitate și în sfârșit unii spun că au făcut-o oamenii politici. Toți au dreptate, dar aproape toți uită subiectul principal al acțiunii, care a fost poporul român. Ori, cum să fi făcut Unirea fără români?
La 27 martie 1918, cei aleși au votat în favoarea unirii Basarabiei cu Mama sa, România pentru că înțelegeau că Basarabia este cea care trebuie salvată întâi, pentru că în cei 100 de ani de ocupație rusă, moldovenii de peste Prut au fost aproape deznaționalizați.
Puțini erau cei care știau de unde se trag și a cui memorie trebuie să o cinstească. Și mai puțini erau cei care înțelegeau amploarea dezrădăcinări lor din pământul românesc. Și doar cei aleși au fost cei care au avut curajul de a se ridica și a rosti cu mândrie: „Da, eu sunt român!”.
Actul Unirii, semnat de Ion Inculeț, Pan. Halippa și Ion Buzdugan, este dovada înțelepciunii și puterii strămoșilor noștri. Copia actului Unirii poate fi găsit doar online astăzi; sala Muzeului Național de Istorie a Moldovei în care este expus se află în reamenajare.