Expoziția de fotografie/ „Retrospectiva anului 2021 – Garda Apulum și Garda Națională de la Alba Iulia”
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia găzduiește vineri, 17 decembrie 2021, de la ora 16.00, vernisajul expoziției de fotografie „Retrospectiva anului 2021 – Garda Apulum și Garda Națională de la Alba Iulia”.
Evenimentul prezintă prin intermediul fotografiilor activitatea în care au fost implicați reenactorii albaiulieni în cursul anului 2021.
De-a lungul acestui an romanii, dacii, gladiatorii din Garda Apulum și soldații români ai Gărzii Naționale de la Alba Iulia au reprezentat și promovat municipiului Alba Iulia și județul Alba în cadrul mai multor evenimente de reconstituire istorică organizate în țară.
Printre evenimentele importante la care au participat reenactorii albaiulieni se numără: Festivalul Roman Apulum – un cunoscut brand al orașului Alba Iulia, care strânge anual mii de vizitatori din țară și străinătate, Dac Fest – unul dintre cele mai vechi evenimente de reconstituire istorică antică din țară, Ordessos Fest, Festivalul Sighișoara Medievală sau Zilele Cetății Neamț.
Expoziția este organizată de către Consiliul Județean Alba, Asociația Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.