Expoziția de pictură „TAINA”, semnată de Antonela Giurgiu.
Joi, 22 septembrie 2022, ora 17.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată expoziția de pictură „TAINA”. Cu această ocazie vor fi expuse mai multe lucrări aparținând artistei sibiene Antonela Giurgiu.
Ca artist plastic, Antonela Giurgiu se remarcă prin modul în care încearcă să pună pe pânză propriile-i trăiri, ajungând la lucrări din ce în ce mai sigure și viguroase, cu o mare încărcătură simbolică și spirituală.
Intitulându-și sugestiv expoziția „TAINA”, artista își asumă pe deplin înțelesul complex al termenului, acela de reamintire a sacrificiului suprem al lui Iisus, spre mântuirea lumii și de aducere în prim plan a celei mai însemnate taine, cea a Euharistiei. Oricare dintre aceste nuanțe le-am avea în vedere, toate se potrivesc intenției sale de a-și mărturisi credința prin lucrarea mâinilor și sufletului.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.