Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Expoziția aniversară Descânt

septembrie 19 @ 15:00 - octombrie 31 @ 17:00

Expoziția aniversară, intitulată Descânt, la al cărei vernisaj maestrul Marcel Lupșe vă invită

joi, 19 septembrie, la ora 15:00, la Museikon, Str. Unirii Nr.3,  Alba Iulia

este dedicată uneia dintre cele mai dragi teme din creația sa: florile de leac.

Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Expoziția va fi deschisă publicului până în 31 octombrie 2019.

Marcel Lupșe, unul dintre cei mai mari maeștri români ai penelului, a ales să-și sărbătorească cea de-a 65-a aniversare la Alba Iulia.

Născut la 21 august 1954 la Dej, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” la clasa profesorului Vasile Crișan, participant, din 1980, la expozițiile organizate de filiala Cluj și apoi de filiala Cluj-Bistrița-Zalău a UAP, din 1989 a devenit membru al UAP din România, la secția Pictură. În perioada 1996-2000 a fost președinte al Consiliului de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din 1994 este profesor și din 1998 șef de catedră la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița.

A expus pictură, desen, obiect, în peste 200 de expoziții de grup în țară și peste hotare, participând anual la simpozioane și tabere de artă plastică naționale și internaționale. În cele patru decenii de activitate artistică a organizat 45 de expoziții personale, lucrările sale figurând în muzee și colecții particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Polonia, SUA, Suedia, Turcia și Ungaria.

Despre creațiile sale a scris o pleiadă însemnată de istorici și critici de artă, între care Corneliu Antim, Paul Cornel Chitic, Magda Cârneci, Maria Magdalena Crișan, Călin Dan, Vasile Duda, Romulus Guga, Adrian Guță, Dan Hăulică, Ion Iuga, Negoiță Lăptoiu. Viorica Guy Marica, Teohar Mihadaș, Alexandru Mircea, Oliv Mircea, Pavel Șușară, Mircea Țoca, Gheorghe Vida, Liviu Văcariu, Ioana Vlasiu, iar cel mai recent părintele prof. univ. dr. Ioan Bizău.

Detalii

Începere:
septembrie 19 @ 15:00
Se termină:
octombrie 31 @ 17:00
Eveniment Category:

Organizatori

Consiliul Judeţean Alba
Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud

Loc de întâlnire

Muzeul Museikon, Alba Iulia, Str. Unirii Nr. 3
Str. Unirii, Nr. 3
Alba Iulia, România
+ Harta Google