Expoziţia Motive ornamentale brâncoveneşti

Asociația culturală DAR DEVELOPMENT, a propus printr-o expoziție itinerantă realizată în cadrul unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, reevaluarea tezaurului de ornamente din scrierile din cancelaria brâncovenească aducându-lr în fața publicului în variate forme actuale, imaginate de organizatorii expoziției.

Implicată începând cu anul 2014 în promovarea moștenirii culturale a Epocii Brâncovenești, Asociația și-a propus ca împlinirea a 330 de ani de la urcarea lui Constantin Brâncoveanu pe tronul Valahiei să fie marcată printr-un demers creativ care să aducă în primplan simboluri ale sensibilității estetice și religiozității transpuse în miniaturi și ornamente de către slujbașii cancelariei domnești.

În cadrul expoziției veți regăsi ornamentele documentelor de cancelarie: litere inițiale realizate meșteșugit, blazoane, miniaturi cu motive florale sau zoomorfe, pictate cu măiestrie pe sticlă în maniera icoanelor de către artista clujană Teodora Roșca sau transpuse pe hârtie manuală sau canvas.

Partenerii asociației în cadrul proiectului sunt: Arhivele Naționale ale României, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească Târgoviște”, Museikon- Muzeul Icoanei și Cărții Vechi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia la care se adaugă Muzeul Județean Aurel Sacerdoțeanu Vâlcea

Înaintea de a sosi în Alba Iulia, expoziția a fost prezentată la Târgoviște și Râmnicul Vâlcea în palatele brâncovenești de la Mogoșoaia și Potlogi și în capital regatului Inorogului, a eruditului Cantemir la Iași, pentru a realiza un parcurs brâncovenesc.

Expoziția este adusă în capitala Unirii, într-un loc plin de spiritualitate, la Museikon unde va fi prezentată de curatorul ei, Alexandra Brutaru, președinta Asociației DAR DEVELOPMENT și de autoarea celor mai spectaculoase lucrări, Teodora Roșca.

Vernisajul expoziției ”Motive ornamentale brâncovenești” va avea loc la Museikon str. Unirii, nr. 3, Alba Iulia, miercuri, 31 octombrie la ora 17:00.

Expoziția va putea fi vizitată până în 8 noiembrie.

2 thoughts on “Expoziţia Motive ornamentale brâncoveneşti”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

FII PREGĂTIT