Eveniment aniversar / 10 ani cu Garda Apulum – Spectacol de reconstituire antică
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, ora 13.00, la Poarta a IV -a Cetății Bastionare Alba Carolina, Garda Apulum va susține un spectacol de reconstituire istorică antică. Evenimentul marchează aniversarea a 10 ani de când trupa de voluntari albaiulieni, care compun formațiunile Legiunea XIII Gemina, Ludus Apulensis, Lupii Apovlonvlvi și Magna Nemesis dau viață perioadei antice a orașului Alba Iulia.
Acest proiect de reconstituiri istorice antice a debutat în Alba Iulia la 26 octombrie 2012, când, sub coordonarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Legiunea XIII Gemina „s-a întors acasă”, în vechiul castru Apulum. Alături de ea și-a făcut apariția și trupa de gladiatori, Ludus Apulensis, pentru ca un an mai târziu, lor să li se alăture și războinicii daci din Apoulon. La 10 ani de la lansare, peste 80 de voluntari sunt implicați în acest proiect, mare parte din ei din oraș, dar și din țară.
Astăzi, Garda Apulum, devenită un brand al orașului Alba Iulia, se poate lăuda cu susținerea a sute de reprezentații de reconstituire istorică antică, majoritatea în Cetatea Bastionară Alba Carolina, în cadrul tradiționalului spectacol de vineri, din timpul sezonului aprilie-septembrie. Dar în același timp, reenactorii albaiulieni au promovat patrimoniul antic local în cadrul a zeci de evenimente la care au participat, atât în țară, cât și în străinătate.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Elit S.R.L. și Societatea de Transport Public Alba Iulia.