Exponatul lunii iunie 2019: Gorgona Medusa din cetatea dacică Apoulon

Marţi, 4 iunie 2019, ora 11, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi prezentat exponatul lunii iunie: Gorgona Medusa din cetatea dacică Apoulon.

Este vorba despre un ataş de vas, lucrat în bronz, descoperit la Piatra Craivii, anticul Apoulon, centru de putere al dacilor apuli. Locul a fost menţionat în Geographia lui Claudius Ptolemeu din sec. II p.Chr. şi într-un poem anonim dedicat soţiei lui Octavianus Augustus, Consolatio ad Liviam (Mângâiere Liviei).

Această piesă, deosebită prin factura sa artistică, o înfăţişează pe Gorgona Medusa, una dintre cele trei fiice ale lui Forcus şi Ceto. Este o piesă de import, provenită din Peninsula Italică, care este datată pentru perioada  cuprinsă între sec. I a.Chr – I p.Chr.

Povestea exponatului va fi spusă în cadrul vernisajului de către arheologul muzeului albaiulian dr. Radu Ota.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *